„Tineri pentru tineri”

Tabără tematică pentru corectarea comportamentelor deviante
O tabără tematică dedicată tinerilor care prezintă un comportament deviant, în vederea corectării acestuia, va avea loc la începutul lunii noiembrie. Un număr de 25 de tineri din oraşul Bălan, care prezintă un astfel de comportament, sunt vizaţi în cadrul acestei tabere. Această acţiune face parte dintr-un proiect al Asociaţiei Etnoculturale „Concordia” din Bălan, care poartă denumirea de „Tineri pentru tineri”. În cadrul taberei, care va avea o durată de 5 zile, organizatorii îşi propun să stimuleze atât corectarea comportamentelor deviante, perspectivele personale şi de carieră, cât şi gradul de implicare al tinerilor la viaţa comunităţii din fostul oraş minier. În vederea realizării acestui scop, după cum afirma coordonatorul proiectului, Robert Kovacs, Asociaţia din Bălan doreşte să pună bazele unui grup de iniţiativă format atât din tineri specialişti membri ai asociaţiei, cât şi tineri specialişti din cadrul instituţiilor publice responsabile de problematica tinerilor aflaţi în diferite grade de risc social.
„Datorită factorilor sociali şi economici negativi, viaţa comunitară a oraşului Bălan, şi în special a tinerilor din comunitatea noastră, a avut mult de suferit în perioada post-decembristă. Aceste efecte şi-au lăsat adânc amprenta asupra dezvoltării personale şi carierei tinerilor, conducând spre absenteism şcolar (în rândul tinerilor şcolarizaţi), comportamente deviante şi situaţii de dificultate sau risc social”, a declarat Robert Kovacs.
Acesta a mai afirmat că prin conştientizarea lor cu privire la participarea civică şi dezvoltarea abilităţilor lor personale şi de a utiliza resursele alocate în cadrul programelor de finanţare cu impact local, precum şi utilizarea mecanismelor funcţionale în cadrul comunităţii (instituţii, ONG-uri, grupuri de iniţiativă) se urmăreşte atât modificarea pozitivă de valori, atitudini şi comportament, cât şi adaptarea şi integrarea tinerilor în cadrul comunităţii din care fac parte.„Tineri pentru tineri” este un proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi implementat de Asociaţia Etnoculturală „Concordia”, în parteneriat cu Primăria oraşului Bălan şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
(Şt.P.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu