Retragerea din Harviz, Prostia a fost făcută publică!

Prin ieşirea din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară HargitaViz, oraşul Bălan pierde un proiect de peste 9 milioane de euro

Consilierii care au votat hotărârea susţin că HarViz a majorat nejustificat preţurile serviciilor, iar pe viitor se va încerca accesarea unor noi proiecte pe cont propriu
Primarul oraşului va ataca în instanţă hotărârea Consiliului local şi susţine că în spatele deciziei sunt interese politice
Tot primarul crede că cea mai mare pierdere a Bălanului va fi izolarea

Introducere. Apariţia Asociaţiei Intercomunitare HargitaViz şi a societăţii HarViz

Pentru că în momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană avea un sistem de apă şi canalizare rămas în urmă şi de o calitate slabă, europenii ne-au pus ca sarcină remedierea acestuia şi să se pună la punct sistemele publice. Iar Uniunea Europeană a dat posibilitatea României ca din fondurile de coeziune să se poată absorbi bani pentru aceste investiţii. Astfel, s-a propus o structură de finanţare, unde proporţia era de 85% - UE, 13% - Guvern şi 2% - comunitatea locală. Iar programul era structurat în 3 etape, directorul HarViz, Zolya Laszlo, precizând că în prima etapă s-a investit în extinderea şi reabilitarea reţelelor în oraşele cu populaţie de peste 100.000 locuitori; în a doua etapă au fost cuprinse localităţile şi aglomerările de localităţi cu populaţie de cel puţin 10.000 locuitori; iar în ultima etapă ar beneficia localităţile sub 10.000 locuitori.



În acelaşi timp, spunea Zolya Laszlo, Ministerul Mediului din acea perioadă a contractat câteva firme de consultanţă care să realizeze o analiză a stării de fapt în fiecare judeţ şi să întocmească o documentaţie completă care să cuprindă şi propunerile.
Numai că o condiţie primordială de a putea intra în acest proces de atragere de fonduri era transformarea operatorilor din judeţe şi formarea unui operator regional puternic, având la bază principiul regionalizării şi solidarităţii între localităţi. În acest context, în vara anului 2008, s-a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) HargitaViz, care era prima verigă a regionalizării pe acest segment. În această asociaţie au intrat 24 de consilii locale din depresiunile Ciucului, inclusiv oraşul Bălan şi Vlăhiţa, plus Consiliul Judeţean (n.a.: aceasta făcea posibil ca fondurile UE să fie accesate, de multe localităţi, în cadrul etapei a doua, în care beneficiau aglomerările de peste 10.000 locuitori).

Asociaţia formată a luat decizia de înfiinţare a unui operator regional de apă şi canalizare, astfel apărând societatea pe acţiuni HarViz, cu doi acţionari: Consiliul local M. Ciuc (90%) şi Consiliul Judeţean (10%).

Zolya Laszlo spunea că intrarea în asociaţie a fiecărei localităţi, cât şi înfiinţarea operatorului regional necesita hotărârea separată a fiecărui consiliu membru.

O reţea de apă şi canalizare degradată

La începutul anului 2009 a fost predat masterplanul, realizat de MVV Decon Bucureşti, care prezenta radiografia sistemelor de captare, tratare, transport şi distribuţie, colectare şi epurarea apelor din judeţul Harghita. Tot acest proiect cuprindea şi propunerile pentru investiţiile prioritare care trebuie făcute pentru extinderea şi modernizarea acestor sisteme.

Acest masterplan a fost acceptat de Consiliul local Bălan la şedinţa din iulie 2009, cu Hotărârea nr. 48, cu lista de priorităţi propusă de consultant, care prevedea pentru Bălan o investiţie de 6,6 milioane euro. O investiţie atât de mare, deoarece radiografia acestor infrastructuri se prezenta şi încă se mai prezintă, spunea Zolya Laszlo, astfel:

- staţia de tratare a apei este într-o stare precară; întreţinerea n-a fost realizată aşa cum trebuie; echipamente uzate; echipament electric uzat; mecanismele, vanele şi alte instalaţii sunt învechite şi rodate;

- rezervoarele de înmagazinare a apei, clădirile, camerele de vane şi alte facilităţi se află în condiţii precare şi prezintă semne de întreţinere proastă, existând pierderi, fisuri; acoperişul rezervoarelor necesită reparaţii urgente;

- referitor la staţia de epurare, în cadrul proiectului se preciza că conductele sunt mai vechi de 30 de ani, sunt corodate, prezintă spărturi şi au pierderi de apă în tot timpul anului; pierderea pe reţea este mai mare de 50%; staţia de epurare funcţionează defectuos; iar datorită stării necorespunzătoare a staţiei de epurare, nămolul rezultat nu este stabilizat corespunzător;

- reţeaua de canalizare este afectată de infiltraţii a apelor freatice; infiltraţiile depăşesc 50% din totalul apelor transportate pe conducte.

Zolya Laszlo spunea că la şedinţa din octombrie 2009, Consiliul local Bălan, prin Hotărârea nr. 89, a acceptat: 1. studiul de oportunitate a concesionării serviciilor de apă şi canalizare; 2. ca aceste servicii să fie concesionate operatorului regional HarViz; 3. contractul de delegare a gestiunii către ADI HargitaViz, respectiv către HarViz. De asemenea, Zolya Laszlo sublinia faptul că prin aceste acte nu s-a produs vânzarea sistemelor, domeniile publice a infrastructurii de apă şi canalizare rămânând în proprietatea consiliilor locale, iar toate investiţiile care se vor face pe aceste sisteme vor majora valoarea domeniilor publice ale localităţilor.

Între timp, Consiliul local Bălan se răzgândeşte

Directorul HarViz, Zolya Laszlo, a precizat că, deşi Consiliul local Bălan a acceptat aceste documente şi era de acord să fie membru şi beneficiar, a amânat data predării serviciilor până la 1 august 2010, în condiţiile în care procesul trebuia să fie încheiat în toamna anului 2009.

De asemenea, operatorul regional care a lucrat pe proiectul ,,Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Harghita", cunoscând problemele multiple ale sistemului de la Bălan, a reuşit să majoreze valoarea investiţiei preconizată de masterplan pentru oraşul Bălan de la 6,6 milioane euro, la 9,6 milioane euro.

În cele din urmă, pe 15 februarie 2011, în cadrul unei şedinţe a Consiliului local Bălan, s-a decis retragerea din ADI HargitaViz. În aceste condiţii, spunea Zolya Laszlo, trebuie pregătită retragerea, ca operator, de la Bălan, care va avea consecinţele de rigoare: ,,Trebuie să concediem oamenii de acolo, trebuie să recuperăm, prin diferite metode, datoriile de acolo".

Zolya Laszlo: nu i-a obligat nimeni să intre în sistem, benevol pot să iasă

Referindu-se la hotărârea Consiliului local Bălan de a se retrage din asociaţie, directorul HarViz spunea că în politică se poate orice. ,,Bălanul poate are filiera în Guvern de a obţine 5 milioane de euro pentru reabilitări. Are un sistem de 40 de ani, degradat. O staţie care poate produce apă de calitate, dar este foarte degradată. Iar staţia de epurare nu funcţionează. De aia nu se pun poluări, pentru că apa se diluează: atâta apă freatică intră în sistem, încât se diluează", spunea Zolya Laszlo. Acesta a mai spus că nimeni nu a forţat Bălanul să intre în sistem, drept urmare poate ieşi benevol. ,,Ei au dus o hotărâre prin care vor să se retragă încă din noiembrie 2010, dar atunci am reuşit să-i convingem că nu e fondată şi au revocat hotărârea chiar în luna respectivă. Au motivat că 'am luat vaca lor de muls şi ei nu profită din afacere' şi că vina noastră a fost că am majorat preţul (dar conform contractului de delegare aprobat)".

Directorul HarViz a mai spus că nu vede ca valabilă motivaţia privind majorarea preţului, în condiţiile în care 72% din locuitori au plătit facturile şi nici o factură nu a fost refuzată.

În încheiere, Zolya Laszlo a afirmat că în urma deciziei Consiliului local Bălan de a se retrage din asociaţie, HarViz va câştiga 5.000 lei/lună, deoarece la nivelul oraşului exista o pierdere care era suportată din profitul realizat în Miercurea-Ciuc. ,,Este cel mai deteriorat sistem, deci scăpăm de povară. HarViz are numai de câştigat din această retragere. Comunele din Ciucul Superior nu sunt dependente de apa de la Bălan. Dar dacă vrem, putem aduce apa de acolo pe terenul Sândominicului, pentru că barajul şi lacul de acumulare nu sunt în posesia lor. Nu suntem răuvoitori, le dorim să scape de griji, să poată vinde apa mai ieftin şi să poată rezolva probleme pe care ei consideră că n-am reuşit să le rezolvăm. Mesajul meu pentru consilierii de la Bălan: le doresc succes!".

Vasile Paşcu: ne-am retras din asociaţie din lipsa investiţiilor promise şi a majorării tarifelor


Consilierul local Vasile Paşcu, unul dintre iniţiatorii proiectului de hotărâre prin care Bălanul iese din ADI HargitaViz, spunea că la baza deciziei au stat două motive principale: 1. lipsa de investiţii pe raza oraşului Bălan (din tot proiectul se schimbă 200 metri liniari de conductă principală); 2. majorarea nejustificată a tarifelor la apă şi canalizare, fără consultarea Consiliului local şi fără să existe vreo hotărâre a acestuia în acest sens.

Nistor Imre: co-finanţarea în proiect era greu de suportat pentru Bălan

Viceprimarul oraşului Bălan, Nistor Imre, spunea că unul dintre motivele principale pentru care Consiliul local a decis să iasă din asociaţie sunt condiţiile impuse şi care nu oferă încredere între parteneri, iar cele peste 9 milioane de euro se pierd şi ca urmare a faptului că bugetul local ar suporta foarte greu co-finanţarea.
- Bălanul este în proiect cu 9 milioane de euro pentru reabilitare reţea apă şi canalizare, în care intră reabilitarea staţiei de tratare a apei, reabilitarea staţiei de epurare şi 250 metri de reabilitare apă şi canal existent şi o extindere de apă şi canal. Suma investită în localitate (suma efectivă pentru lucrări) este în jur de 4 milioane de euro. Trebuie să precizăm faptul că localitatea are şi o cotă de co-finanţare. Localitatea are, o dată, o co-finanţare de 1,8% din 9,8 milioane de euro, la care se adaugă 6,8% co-finanţare, care, iniţial, în studiul de fezabilitate, era suportată de operatorul regional; dar pe parcurs s-a luat o hotărâre ca localităţile beneficiare să acopere şi această sumă. Tot aici trebuie să recunoaştem că preşedintele Consiliului Judeţean a promis că va prelua jumătate din co-finanţarea pentru localităţi.

Dar oricum, aceste două sume ar ajunge la aproximativ 400.000 euro, sumă care pentru unele localităţi nu ar fi mare, dar pentru bugetul local Bălan este mare şi greu de realizat.

- În condiţiile în care nu veţi mai beneficia de acest proiect, din ce fonduri va putea asigura Consiliul local Bălan funcţionalitatea serviciului de apă şi canalizare? Dacă bugetul local nu are posibilitatea alocării unei co-finanţări de 400.000 euro, C.L. va avea puterea de a accesa singur alte proiecte?

- Au fost alte localităţi în ţară care au accesat fonduri europene şi au alocat sume pentru finanţare, iar pe timpul derulării proiectului n-au avut sumele pentru co-finanţare, iar atunci a fost o problemă juridică şi această asumare în buget pentru nişte fonduri care nu au acoperire.

Întrebarea a sunat puţin tendenţios: că dacă n-am avut 400.000 euro, de unde o să scoatem, poate, 1 milion de euro pentru o lucrare? Dacă serviciul public de apă şi canal va trece din nou în aparatul propriu, tot numai prin proiecte europene sau guvernamentale se poate realiza această lucrare.

Este normal că dacă nu dispunem sau nu ştim de unde am scoate această sumă de co-finanţare, tot numai prin proiecte se poate ajunge la standardele cerute de Uniunea Europeană până în 2013 şi 2015.

- Şi acele proiecte vor trebui finanţate.

- Da, dar o să încercăm să facem pas cu pas aceste lucrări.

- Dar până în 2013 mai sunt doi ani. Deci, ,,pas cu pas" nu prea mai este timp...

- Sunteţi convinşi dvs. că până atunci acest proiect s-ar fi realizat? Eu recunosc că nu este o situaţie uşoară. Nici decizia de ieşire din asociaţie nu s-a luat cu inimă uşoară. Nu este o hotărâre de bucurie sau numai de dragul de a ieşi. Acest proces de ieşire, de intrare, durează de 4 luni sau de când s-a hotărât intrarea şi semnarea contractului de delegare (n.a. - consilierul Nistor Imre spunea că unul dintre motivele care au stat la baza deciziei a fost lipsa de investiţii). În consiliu, de la început a fost o situaţie de neacceptare pentru că şi condiţiile impuse au fost de natură să nu fie încredere totală între parteneri.

- Consideraţi că prin această decizie veţi fi priviţi cu alţi ochi de către Consiliul Judeţean?

- Sigur că deja suntem priviţi aşa. Vreau să atrag atenţia că la sfârşitul anului trecut, la rectificarea de buget, Bălanul nu a primit nici un leu, cu toate că promisiuni au fost.

- Anumite voci spun că în spatele hotărârii se află o luptă pentru anumite posturi în viitoarea societate care se va ocupa cu apa şi canalizarea în oraşul Bălan.

- Eu nu am cunoştinţă de aşa ceva. Eu nu am discutat cu nimeni despre nici un post, despre reorganizare. Aici s-a luat o hotărâre şi, dacă va intra în vigoare, este cu preluarea efectivului cu care s-a predat la HarViz.

- Prin această hotărâre îşi vor pierde locul de muncă 20 de oameni din cadrul Primăriei?

- Cine a spus acest lucru a dezinformat. Sunt câteva posturi vacante în Primărie şi, oricum, se va discuta atunci, la situaţia dată, despre noua organigramă a Primăriei.

Mihai Mereş: riscul este ca oraşul Bălan să rămână fără apă

Aflat în concediu medical, nefiind refăcut total după accidentul suferit anul trecut, primarul oraşului Bălan, Mihai Mereş, susţine că în spatele hotărârii luată de Consiliul local stau interese politice şi o neştiinţă crasă din partea unor consilieri, iar următorul pas va fi atacarea în contencios-administrativ.

- Este o decizie greşită şi sub aspect politic, şi sub aspect administrativ, care va fi atacată în contencios de către mine, ca primar. Primarul oraşului va ataca în contencios hotărârea Consiliului local.

N-a respectat nici o normă privind aplicarea ei, n-a fost supusă dezbaterii publice, n-a existat un raport din partea compartimentului de specialitate şi, mai mult, n-are suport tehnic şi financiar corespunzător care să justifice sau să demonstreze viabilitatea deciziei pe care au luat-o. N-au pus nimic în loc. Au desfiinţat ceva fără a spune ce facem pe viitor. Riscul este ca la ora actuală Bălanul să rămână fără apă pentru că n-au continuitate operatorii din oraş pentru a distribui apă în condiţii legale. Am înţeles că mai multe organizaţii civice din oraş vor ataca şi ele în contencios-administrativ şi le susţin.

- Consideraţi că în spatele deciziei Consiliului local au stat anumite interese?
- Da. Sunt interese politice şi, mai ales, o neştiinţă crasă din partea unor consilieri. E un exerciţiu efemer de demonstrare a puterii politice şi arată cât de mult rău se poate face când unii politicieni dezinformaţi vor doar să demonstreze că au puterea politică. Este multă prostie în spate. Analfabetism administrativ, analfabetism tehnic, analfabetism la orice ne-am referi.

- Care ar fi pierderea pentru oraşul Bălan după retragerea din asociaţie? - Este cea mai mare prostie care s-a putut face de când există Consiliul local. Am pierdut o finanţare mare, de 9 milioane de euro la nivel regional, dar pierderea este mare pentru că ne izolăm. Reuşisem să creăm o punte de colaborare între noi şi Consiliul Judeţean, eram membri în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, puteam să intrăm parteneri şi să fim beneficiari la alte proiecte. Cu această ocazie s-a reuşit distrugerea acestui pod care s-a creat cu greu în ultima vreme.

- Pe viitor, Consiliul local va putea susţine din fonduri proprii sistemul de apă şi canalizare?

- Nu, nici într-un caz. Şi asta li s-a spus, numai că n-au vrut să asculte. Consiliul local este incapabil. Nu avem nici patrimoniu, nu avem nici capacitate financiară să finanţăm un proiect de dimensiunile acestea. Tocmai de aceea cred că trebuia să continuăm acest parteneriat şi să ducem la capăt proiectul care s-a început. Dar mai mult, s-a încălcat o directivă europeană, pentru că Bălanul, cu această ocazie, nu va putea să distribuie apă la standardele cerute de Uniunea Europeană. Şi cred că şi Garda de Mediu ar trebui să se autosesizeze în această situaţie.
- Referitor la pierderea proiectului de 9,6 milioane de euro, viceprimarul a precizat că este prea greu de suportat co-finanţarea de către bugetul local...

- Pe mine, scuzele PDL-ului nu mă interesează. Ştiu că s-a luat o decizie prostească. Nu mă interesează nici o scuză a unui partid politic sau a reprezentanţilor lor. Politicienii au demonstrat încă o dată că îşi pierd timpul cu orice altceva, numai să citească sau să înveţe nu o fac.

LIVIU CÂMPEAN

(Sursa: Informaţia Harghitei)

Vă invităm să comentaţi ce credeţi despre această decizie. Repet, Oraşul Bălan s-a retras dintr-un proiect european ce-ar fi adus 9 milioane de Euro investiţie în Bălan şi implicit locuri de muncă pentru oameni! (numai lucrările de extindere a reţelei ar fi putut implica sute de locuri de muncă nou create).

10 comentarii:

  1. Orasul acesta merita mai mult de atat.Mult mai mult.Pacat ca la conducerea lui sunt niste oameni dirijati de interse proprii si mai ales , incapabili !
    Are dreptate domnul primar: "Analfabetism administrativ, analfabetism tehnic, analfabetism la orice ne-am referi."
    Acum sa speram ca se va reusi ceva in instanta.
    Cred ca acest caz ar trebui sa fie mai pe larg mediatizat poate asa vom reusi sa atragem atentia celor care sustin finantarea unor asemenea proiecte. Daca asemenea cazuri au mai existat si exista in tara n-ar trebui sa ne miram la faptul ca suntem ultimii la capitolul "Accesare fonduri europene".
    Sa auzim de bine.
    Adrian J.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate interesele personale au avut prioritate in fata binelui celor multi.
    Putem observa cum fenomenul de coruptie este prezent in toate partile societatii, chiar si intr-un oras mic ca si balanul. Situatia economica este la pamant si totusi acesti consilieri incearca sa-si atribuie si ce a mai ramas, adica absolut nimic. Sa nu uitam si de sindromul "capra vecinului" de care sufera acesti consilieri si pentru dezvaluirea caruia dovezile sunt foarte numeroase.
    Cu parere de rau, prevad un viitor sumbru pentru acest oras, orasul copilariei mele si al multor amintiri frumoase, dar si orasul de unde am fost nevoit sa plec pentru a putea duce un trai decent :|

    RăspundețiȘtergere
  3. nu poti dezvolta orasul daca la conducere sunt persoane pentru interes persnoal.. si defapt locul de munca este pentru interesul cetatenilor, ii absurd sa faci compromis astfel, din interesul unui cetatean sa faci interes personal... wtf...

    RăspundețiȘtergere
  4. las cai mai buna criza,ce sa faci cu locurile de munca,ce sa faci cu 9 milioane de uro fitzi seriosi oameni buni,consilieri de nota 10 :D felicitari si la mai mare :))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Iar acum se pare că, reacție la atitudinea celor care sunt de partea bună a lucrurilor, consilierii locali pregătesc debarcarea a câțiva dintre angajații Primăriei, probabil dintre aceia mai puțin "supuși". Dacă se confirmă, o să fie tare haios, mai ales că se aproprie alegerile hihihi.

    Robert Kovacs

    RăspundețiȘtergere
  6. Acesti consilieri nu sunt interesati decat de diurna si pensia de miner. Nu sunt interesati de soarta orasului Balan, au bani suficenti ca sa se mute din oras, iar batranii si copii nostri vor ramane intre ruinele minei din Balan.
    As dori sa lucreze în interesul orasului si să si raspunda pentru actiunile lor din primarie.

    RăspundețiȘtergere
  7. oameni ai orasului Balan sa ne unim fortele a fi anuntat la toate hotaririle ce se iau in consiliu popular al orasului BALAN pentru a nu ne lasa ruinat de acesti consilierii.Ati luat la cunostinta scolile nu mai au caldura minepoi mine nu o sa mai avem apa din inconstienta analfabeti.O sa ne numim sat balan com domocos.

    RăspundețiȘtergere
  8. mare e gradina lui DMNEZEU si se afla tocmai la BALAN unsingur om nu poate face minuni primaru MERES cind oameni cu scoala sint dati afara si analfabeti tinuti pe post vezi situatia de la Casa de apa

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum e gospodarul, aşa este şi gospodăria lui. Problemele au inceput cu mult timp în urmă, deoarece oraşul a avut o societate care încetul cu încetul a fost distrus. Această societate care a avut mai multe denumiri, GOSCOM, GOSLOC, IGO, din bunăvoinţa primarului şi a consilierilor locali a fost pus la zid şi executat. Prima oară au luat fondul locativ şi măturătorii de stradă, cele două activităţi care aduceau profit societăţii. După solicitări repetate ale conducerii gosloc, de a mări preţul la apă, un preţ care nu acoperea cheltuielile cu distribuţia apei, execuţia a venit din partea consiliului local, sub numele de Paşcu. L-au numit director şi......Aceste lucruri se pot vedea din înregistrările făcute de Kenala, la şedinţele (acele circuri)făcute de consiliul local.Din păcate oraşul a pierdut o societate, care se putea gestiona bine,şi cu investiţii de la an la an se puteau schimba conductele de canalizare, conductele de apă, remodernizare staţia de pompare şi filtrare a apei, remodernizarea staţiei de decantare a apei uzate ,etc. Aceste lucruri se puteau face, deoarece sunt probleme nu de un an-doi, ci 20-25 de ani. Cei care au lucrat la staţia de epurare a apei , ştiu că debitul la intrare era dublu la capacitatea staţiei. Rezultatul era o calitate a apei mai proastă la ieşire decăt la intrare. Sper că pierderile să nu fie mai drastice de atât, dar nu pot să nu observ atitudinea oamenilor de a denigra sau a ridica în slăvi a primarului sau a consilierilor, oameni care sunt aleşi de cetăţeni, oameni care au condus oraşul după interesele personale şi momentane. Rezultatul este devastator pentru cei care nu locuiesc în Bălan, dar cel mai dureros este că nu o să răspundă nimeni, pentru distrugerea făcută, cu sau fără conştiinţă, a tot ce a fost un oraş. Am început cu gospodarul, cel(cei) aleşi de cetăţenii acestui orăşel, şi termin cu gândul, că gospodăria lui se scufundă şi nimeni nu se întreabă de cum s-a ajuns în situaţia de astăzi. Ar mai fi multe dar poate altădată. Locuri de muncă câte au creat aleşii Dvs. cetăţeni ai oraşului Bălan?

    RăspundețiȘtergere