Concordia protestează față de modul în care actualul Consiliu Local prin majoritatea reprezentanților săi, respectiv membrii PDL, PRM, PNL și PSD, înțeleg să păstorească interesele orașului.
După blocarea proiectului cu HARVIZ de 10 milioane de euro, se pare că vor bloca implementarea unui proiect de aproximativ 12 miliarde lei vechi, câștigat prin intermediul unui program al Companiei Naționale de Investiții. Marți a avut loc ședința și nu s-a votat predarea amplasamentului către CNI, conform procedurilor finanțatorului. Există astfel pericolul să refuzăm o nouă finanțare, care ar fi dus la reabilitarea termică a clădirii casei de cultură, finalizarea lucrărilor in interior, reabilitarea acoperișului, punerea în legalitate a centralei termice, etc.
De asemenea, ne-am confruntat cu un refuz și în vederea implementării a altor două proiecte câștigătoare: zid de sprijin în vecinătatea sălii de sport și realizarea Centrului Concordia de Resurse pentru Tineret, la nivelul Casei Barajistului de lângă Barajul Mesteacănul. Evident proiecte care aduc bani din exterior și care necesită o contribuție proprie infimă.
CINE VA RĂSPUNDE PENTRU ACEST VAL NENOROCIT DE DECIZII ÎN DEFAVOAREA ORAȘULUI?
Menționez că deja se exercită presiuni asupra mea și a echipei de proiecte a primăriei. Ori ne "liniștim" ori ne pierdem locurile de muncă :)! Dar evident aceste amenințări nu au nici un efect. Nu ne pot intimida atât de ușor.
Când se va înțelege că interesul orașului este de a se dezvolta, de a accesa fonduri, de a crea infrastructura care să fie pe placul oricărui potențial investitor?
Protestăm împotriva consilierilor care uită pentru ce au fost votați.
nu stiu, ce sa mai comentez.. am fost de fata la dezbaterea publica in legatura cu proiectul Harviz, cosilieri au vazut clar ca locuitori interesati au fost inpotriva lor.. au fost si huiduiti* dar nici o schimbare.. ce masuri se mai pot lua!...
RăspundețiȘtergereImportant e voi sa va faceti treaba, si sa speram ca pana la urma vor ceda si asa zisi consilieri.
RăspundețiȘtergereputem protesta cu o directa de stanga?
RăspundețiȘtergerePai "Problema" este zic eu ca vorbeai de o contributie infima din partea "orasului", ei vezi directia e gresita, trebuia sa existe o contributie financiara inclusa in proiect pentru a impulsiona votanti, eu cred ca ei au senzatia ca cineva vrea sa puna mana pe patrimoniul orasului ilegal, si de aceea la fiecare chestie unde trebuie sa cedeze ceva, oricat de mic, ei prefera sa zica nu. E greu sa intelegi ca in ziua de maine nu e important sa fii proprietar ci este important sa fi utilizator multumit si "bogat"
RăspundețiȘtergereProcedura pe care ei o cunosc este aceea de a preda temporar, până la finalizarea lucrărilor, clădirea și amplasamentul, după care toate vor reveni în proprietatea publică. Așa e reglementată activitatea CNI prin lege. marți cică se rediscută cazul și probabil vor reveni la sentimente mai bune.
RăspundețiȘtergereDar mai mult, oricum ai dreptate cu ideea utilizatorului mulțumit și bogat. asta ar trebui să fie viziunea.
Robert K
Si mai greu de inteles cum acesti consilieri(unii dintre ei detinatori de societati comerciale) nu percep ca investiile in oras pot avea efecte benefice pe termen lung pentru afacerile lor.
RăspundețiȘtergereAdrian J.
Mai mult e și cazul unuia dintre consilieri, care are o fabrică de mobilier și care beneficiază anual de tot felul de contracte în cadrul proiectelor de la primărie - și am informații că ultimul a fost plătit acum aprox 2 luni, respectiv în cadrul proiectului pt. copiii cu părinți plecați în străinătate de la nivelul etajului I al clădirii internatului de la liceu.
RăspundețiȘtergereCe e tare este că deși omul câștigă și direct bani (deși incompatibil moral în calitatea dublă de consilier și agent economic care are contract cu Consiliul Local, zic moral pentru că probabil în acte nu el e administrator), e tot împotrivă la aceste proiecte, lucru care denotă stupiditate cronică. E chiar și împotriva instinctului de supraviețuire, prezent la majoritatea ființelor vii.
Rhamnusia
Se pare că apar și primele reacții ale județului cu privire la retragerea noastră din Harviz: serviciul de permanență medical se face la Sândominic și ambulanța de mută tot aici.
RăspundețiȘtergereLa gunoi nu se prezintă nici o firmă a județului pentru a face contract cu noi.
Curentul de la casa de apă se oprește.
etc.
Azi am participat la ședința de consiliu. Derularea, în această fază, a proiectului cu casa de cultură a fost aprobată în unanimitate.
RăspundețiȘtergereRevenirea la rațiune e oricând binevenită. Aplaud și unanimitatea în vot.
Robert Kovacs