Articol propus pentru publicația Comitatus, a Consiliului Judetean Harghita

Orașul Bălan, într-o perspectivă pornind de la oameni

Salut inițiativa Consiliului Județean Harghita cu privire la deschiderea unei punți de dialog cu reprezentanții sectorului civic al localităților, prin intermediul Academiei Harghitene. De asemenea, prin intermediul publicației Comitatus, voi încerca să ofer cititorilor o viziune asupra identității comunității noastre, diferită de imaginea creată în ultimii ani de anumite stângăcii ale reprezentanților noștrii, la nivel decizional.

Orașul Bălan a fost format printr-o simplă decizie administrativă, respectiv printr-o hotărâre de guvern, scoasă în anul 1967. Oameni au fost aduși de pretudindeni, sub promisiunea unei vieți mai bune, ca lucrători în minele de cupru.

În anii copilăriei mele îmi aduc aminte de mulțimea pestriță de oameni gălăgioși, de lămpile minerilor, pe care le zăream seara, când aceștia mergeau în grupuri la schimbul trei, de dubele și camioanele care provocau forfotă și praf. Era ca și cum ne-am fi născut și creșteam în mijlocul unei mari intreprinderi.

Eram fii minerilor iar în școală și prin propaganda de partid am fost învățați să fim mândri de acest lucru.

Apoi, pe când cei din generația mea, cei născuți în anii 78, studiam pe băncile liceelor, minele Bălan au fost închise. Orașul, în mod cu totul paradoxal, a rămas. Un oraș înființat pentru minele Bălan nu a mai putut fi desființat printr-o altă decizie de guvern. Pentru că pe lângă cupru, acum, la Bălan erau și OAMENI.

Din localitatea altădată prosperă, astăzi orașul se zbate să nu dispară. Mulți dintre locuitori au ales calea străinătății, iar cei ieșiți la pensie constituie, în mod bizar, ce mai este viu în oraș.

Cu toate acestea, sunt oameni inimoși la Bălan. Oameni care au reușit prin activitatea lor, în majoritate sub sfera voluntariatului, să aline suferința celor mai afectați dintre noi. Din acest motiv, serviciile sociale s-au dezvoltat pentru diferite categorii, sub umbrela unor ONG-uri precum: Cortul Multicolorat al Copiilor, Serenitas, Concordia, Botorka, Nepomuki, precum și sub îndrumarea unor persoane fizice, care au preferat întotdeauna un anumit soi de anonimat și de afirmare strict prin comportament.

În ultimul an, în cadrul unui proiect implementat de Primăria Bălan, în special acești oameni au pus umărul și au creionat, alături de specialiști, o Strategie de Dezvoltare a Localității. Au găsit soluții viabile, s-au identificat idei, pași de parcurs și priorități. Cu alte cuvinte s-a scris ce ar putea să fie istoria viitoare a orașului, în strictă concordanță cu opiniile locuitorilor de rând.

O istorie în care parteneriatul devine principal factor de progres. Fie că este vorba de parteneriatul între localitățile vecine, cu Consiliul Județean, alte instituții, dar și parteneriatul public-privat, orientat pe crearea de locuri de muncă.

Vă invit pe site-ul nostru: www.strategiebalan.ro, pentru a vedea un alt tip de viziune a locuitorilor orașului Bălan. Pentru a vedea deschiderea și bunele intenții ale noastre, care nu se suprapun din păcate, uneori, cu interesele celor care vremelnic ne conduc.

Având în vedere acestea, îmi exprim speranța că binele, gândirea constructivă, strategică, vor domina interesele private, orgoliile și vă vom demonstra că putem fi partenerii de care aveți nevoie.

Robert Kovacs
Director al Asociației Etnoculturale Concordia
e-mail: asociatia_concordia@yahoo.com
web: www.asociatiaconcordia.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu